Totul despre Obiecte Zburatoare Neidentificate

Dupa zeci de ani de zvonuri, de teorii ale conspiratiei si de negari oficiale, valul secretomaniei se pare ca, in sfarsit, a inceput sa cada si ca, foarte curand, vom afla adevarata natura a farfuriilor zburatoare. Cel putin a celor din Marea Britanie. Gratie legii Freedom of Information Act, care prevede ca orice informatie secreta devine publica dupa 35 de ani, jurnalistii englezi de la mai multe publicatii au cerut, in luna august, socoteala MI5-ului (serviciul britanic de informatii interne) si Ministerului Apararii in chestiunea mai multor dosare OZN.

OZN-ul de pe coasta
Dincolo de o multime de fotografii trucate, de marturii mincinoase si de declaratii neverificabile, jurnalistilor le-a atras atentia dosarul Coasta Northumberland, in care erau stranse numeroase informatii despre un OZN enorm, care a fost observat si fotografiat de numerosi martori oculari. OZN-ul cu pricina a fost un subiect de presa celebru (inclusiv in ziare de prestigiu ca Financial Times si Independent) atat in mai 1970, la prima aparitie, cat si in iulie 1977, cand a fost observat pentru a doua oara.

In anii ’70, Ministerul Apararii din Regatul Unit a negat ca ar fi fost vorba de o farfurie zburatoare, insa, in dosarul sau privind cazul din 1970, se gaseau patru confirmari ale acesteia, trei venite de la radare militare si unul de la radarul unui aeroport civil. Recent, dupa ce a facut public dosarul, institutia cu pricina a dat un comunicat in care declara ca, desi nu poate confirma daca OZN-ul din 1970 era sau nu o nava extraterestra, este „totally open-minded“ in ceea ce priveste posibilitatea existentei vietii extraterestre. (Un elegant mod de a spune: Da, dar nu putem dezvalui mai mult.)

Desi ministerul britanic nu este primul care ia in serios existenta vietii extraterestre (guvernele din Franta, Belgia, Rusia, Brazilia, Mexic si Argentina au avut, de mai multe ori, luari de pozitii in privinta OZN-urilor), totusi aceasta a fost prima confirmare oficiala a faptului ca farfuriile zburatoare ar putea fi mai mult decat niste simple fabulatii. Confirmarea vine pe fondul unui fenomen de entuziasm general, al carui apogeu a fost atins in acest an, cand 207 academicieni respectabili si oameni de stiinta cu patalama au scris o Carta a OZN-urilor (publicata in mai toate jurnalele academice din SUA si Europa) in care desfiinteaza unele argumente ale scepticilor si acorda credit ipotezei ca nu suntem singuri in Univers.

Cum a inceput povestea
Marturiile despre evenimente ciudate care ar avea loc in vazduh nu sunt specifice numai secolului XX. Unii ufologi (de la UFO, OZN in limba engleza) – superentuziastii, cei care nu doar cred in existenta OZN-urilor, ci si strang absolut toate informatiile din domeniu, pentru a le cerceta – afirma, de exemplu, ca rotile galbene descrise intr-un text biblic apocrif al Cartii lui Ezechiel (scrisa acum 2.600 de ani) ar fi, evident, farfurii zburatoare. Totusi, publicului larg i-a fost atrasa atentia asupra fenomenului de-abia pe 25 februarie 1942.

In dimineata acelei zile, un obiect neidentificat a aparut deasupra Los Angeles-ului, iar US Army a intrat in alerta de gradul 0. Intregul sistem de aparare antiaeriana a orasului s-a pus imediat in miscare, cerul a fost invadat de luminile proiectoarelor care cautau obiectul, iar cand acesta a fost localizat, tunurile au tras 1.400 de proiectile asupra sa. Peste doua mii de martori oculari au privit cu gura cascata cum obiectul supus tirului nu are nici pe naiba si zboara nestingherit deasupra orasului, pentru ca, dupa cateva minute, sa se inalte deasupra norilor. Oficialitatile au dat vina pe personalul militar de la radarul orasului, care ar fi declansat alarma din cauza nervozitatii (nu trecusera nici trei luni de la atacul de la Pearl Harbour) si au sustinut, in ciuda tuturor evidentelor, ca nu a existat nici un obiect neidentificat. In 1992, cand ufologii si curiosii au avut, in sfarsit, acces la dosarul evenimentului, s-a descoperit un memoriu catre presedintele Roosevelt, scris de catre comandantul radarului, in care acesta marturisea ca a dat alerta intrucat 14 „avioane neidentificate de mari dimensiuni au aparut brusc in proximitatea Los Angeles-ului si unul chiar in oras.“ Spre deosebire de britanici, oficialii americani nu au avut decat un generos „no comment“ in aceasta chestiune.

Un incident celebru
La cinci ani de la misterioasa aparitie din Los Angeles, au avut loc o serie de evenimente care au fixat pentru totdeauna locul OZN-urilor in cultura populara de pretutindeni. In iunie 1947, in timp ce zbura deasupra statului Washington, pilotul american Kenneth Arnold sustine ca s-a intalnit cu noua obiecte neidentificate care zburau in formatie, fiecare miscandu-se „asemenea unei farfurii care pluteste pe apa“. (Da, da, din declaratia acestui om s-a desprins cunoscutul concept de farfurie zburatoare.) Imediat dupa marturia lui Arnold, care a ajuns in toata presa americana, mai multe persoane au inceput sa bombardeze institutiile si ziarele americane cu rapoarte in care se semnala prezenta „farfuriilor“. Dintre acestea, cel mai bizar a fost cel venit din Roswell, statul New Mexico. Numerosi oameni din aceasta regiune marturiseau ca, in noaptea de 2 iulie 1947, au vazut un enorm disc luminos. Se pare ca acesta s-a prabusit, iar militarii americani au venit imediat si au preluat epava navei, ca si – potrivit unora – cateva cadavre de extraterestri.

Nici in ziua de astazi, dezbaterea despre incidentul Roswell nu s-a incheiat. Imediat dupa ce acesta a avut loc, guvernul american se pare ca a infiintat MJ-12 (Majestic 12), un comitet de oameni de stiinta, agenti secreti si militari care au primit misiunea de a cerceta cazul. Concluziile lor nu au fost facute niciodata publice, dar, in 1994, divizia aeriana a armatei americane, US Air Force, a publicat un raport in care pretinde ca adevarata explicatie a incidentului se afla in proiectul MOGUL (proiect strict secret in 1947), care implica teste asupra unor manechine aflate in niste baloane-prototip ce ajungeau la mare altitudine, iar MJ-12 ar fi fost o farsa, menita sa distraga atentia de la proiectele speciale ale armatei. Totusi, nici macar oamenii de stiinta nu au acordat prea mult credit acestei explicatii. Asta mai ales pentru ca, indiferent de ce s-a intamplat la Roswell, dupa 1947, oficialii americani au luat foarte in serios existenta OZN-urilor.

Cartea albastra
Ufologii aveau sa se convinga de acest lucru in 1968, cand s-a publicat un rezumat al activitatii asa-numitului Proiect Blue Book. Proiectul, desfasurat pe o perioada de 20 de ani, a insemnat colectarea tuturor marturiilor, fotografiilor si informatiilor privitoare la aparitiile OZN si analizarea lor de catre un colectiv de oameni de stiinta. Rezumatul, cunoscut si ca Raportul Condon, dupa numele distinsului fizician american Edward U. Condon, care a condus Proiectul, concluziona ca nu exista nimic de valoare stiintifica in acele marturii, ca majoritatea spun numai bazaconii si, prin urmare, ca nu are nici un rost sa se continue cercetarea farfuriilor zburatoare. Cand acest Raport a fost insusit de catre prestigioasa Academie Nationala de Stiinte a SUA, comunitatea stiintifica internationala a avut toate motivele sa „concedieze“ controversa OZN.

Pana de curand, asta a fost atitudinea celor mai multi oameni de stiinta, in ciuda miilor de semnalari anuale, a altor cazuri celebre (cum a fost cel din 27 august 1980, din padurea Rendlesham, Marea Britanie) si a misterelor in care zace invaluita baza militara americana Air Force Flight Test Center Detachment 3, mai bine cunoscuta ca Area 51. Atitudinea cercetatorilor s-a mai nuantat o data cu descoperirile astronomiei contemporane, mai precis cand telescoapele (in special Hubble) au inceput sa releve complexitatea Universului in care traim. Academicienii au inceput sa se gandeasca la faptul ca pe unul dintre miliardele de sisteme solare ar putea exista, totusi, viata inteligenta. Insa, cel mai probabil, extraterestrii inteligenti se afla la mii de ani-lumina de Terra si, prin urmare, le-ar fi imposibil sa ne viziteze, in afara situatiei in care ar dispune de niste mijloace de transport FTL (faster-than-light, mai rapide decat viteza luminii).

Unde sunt extraterestrii?
Mai multe studii astronomice de data recenta arata ca toate sistemele solare pe care ar putea exista conditii pentru aparitia vietii, pe langa faptul ca se afla la distante uriase fata de Terra, sunt cu cel putin un miliard de ani mai batrane decat sistemul nostru. Ceea ce da credit ipotezei ca, daca in sistemele solare respective ar exista extraterestri, atunci, cu siguranta, ei ar fi mult mai dezvoltati decat oamenii. Prin urmare, ar putea folosi calatoria FTL, calatorie care – contrar perceptiei comune – nu da seama de legile stiute ale fizicii.

Teoria generala a relativitatii a lui Einstein ofera cateva indicii care duc catre calatoria FTL, iar de la mijlocul anilor ’90, problema unei viteze mai mari decat cea a luminii este subiectul unor cercetari foarte serioase.

Aceste cercetari au la baza fenomenul de „deformare“, creator al spatiului si al timpului (unde conceptul obisnuit de distanta nu se mai aplica). Scepticii si cei care nu cred in existenta extraterestrilor spun ca „deformarea“ presupune cantitati uriase de energie exotica, pe care nimeni nu stie cum sa o produca. Totusi, astronomia moderna stipuleaza ca aceasta energie ar fi motorul prim al expansiunii Universului si ca, prin urmare, ea isi are baza in niste legi naturale ce pot fi invatate – chiar daca fizicienii pamanteni inca nu au reusit sa le descopere. Nu acelasi lucru se poate spune despre fizicienii extraterestrilor.

De asemenea, majoritatea celor care neaga fenomenul OZN spun ca pentru majoritatea cazurilor se pot gasi explicatii „reale“, iar putinele aparitii care nu se justifica in nici un fel echivaleaza cu crimele care raman nerezolvate de politie (ceea ce nu inseamna ca nu a existat un criminal).

Insa, la o privire mai atenta asupra Raportului Condon, putem observa ca, pentru aproximativ o treime din cazurile de aparitii OZN raportate in SUA, cei din Blue Book nu au gasit nici o explicatie. Totodata, asumandu-si riscul de a fi ridiculizati de public, mai multi oameni cu scaun la cap (piloti civili, ofiteri, politisti, profesori si chiar preoti), care, in aparenta, nu au vreun motiv evident sa minta continuu, an de an, raporteaza OZN-uri. In plus, au inceput sa se inmulteasca acele cazuri in care martorul aparitiei este un grup considerabil de oameni, nu o singura persoana. De exemplu, cel mai cunoscut caz european: pe 30 martie 1990, politia belgiana a fost asaltata de sute de telefoane care anuntau ca un OZN in forma de triunghi se afla deasupra satului Wavre, la sud de Bruxelles. Un radar din apropiere a confirmat existenta obiectului neidentificat, la altitudinea de 3.000 de metri. Armata belgiana a trimis doua avioane de vanatoare F-16 pentru a-l intercepta, iar OZN-ul a aparut si pe radarele acestora. Evident, in momentul in care avioanele s-au apropiat de el, obiectul si-a luat zborul si dus a fost.

Cum spuneam la inceput, nimeni nu a gasit o dovada incontestabila si general acceptabila a faptului ca nu suntem singuri in Univers. In fond, OZN-urile sunt obiecte zburatoare neidentificate, nu (neaparat) obiecte zburatoare extraterestre. Totodata, este evident ca printre miile de oameni care pretind ca au vazut OZN-uri sunt si cativa, nu stim cati, care spun adevarul. Iar unii dintre cei care le acorda credit si, in plus, identifica OZN-urile cu mijloace extraterestre de transport, au si incercat sa intre in legatura cu extraterestrii. Cum au facut ei asta aflati in capitolul urmator.

600 i.Hr. Preotul si profetul Ezechiel din Vechiul Testament relateaza intr-un text apocrif o revelatie in care apar obiecte luminoase in „forma de roata“. Descrierile sale seamana izbitor de mult cu cele raportate de oamenii care pretind ca au vazut OZN-uri.

1561. Pe 14 aprilie, la rasaritul Soarelui, mai multe grupuri de obiecte zburatoare neidentificate, cu forme cilindrice, apar in Germania, pe cerul Nürnberg-ului, si se lupta intre ele.

1942. In dimineata zilei de 25 februarie, un imens OZN apare deasupra Los Angeles-ului, iar bateria antiaeriana a orasului deschide focul, dar nu produce nici un efect vizibil asupra sa.

1947. Pilotul Kenneth Arnold descrie intalnirea sa cu un OZN care se misca asemenea unei farfurii zburatoare.

1947. Un fermier din statul New Mexico marturiseste ca un OZN s-a prabusit in apropierea Roswell-ului, iar armata americana a capturat epava si pe ocupantii ei.

1951. US Air Force initiaza Proiectul Blue Book, in cadrul caruia toate marturiile privind fenomenul OZN sunt supuse analizei stiintifice. Scepticismul cercetatorilor duce la inchiderea definitiva a proiectului in 1969.

1952. George Adamski pretinde ca a avut o intalnire de gradul III cu un extraterestru de pe Venus, care s-a aratat foarte ingrijorat (sic!) de proiectele nucleare ale pamantenilor.

1968. Conducatorul Blue Book, fizicianul Edward Condon, da publicitatii un raport prin care ii invita pe toti oamenii de stiinta sa abandoneze cercetarea fenomenului OZN, intrucat farfuriile zburatoare ar fi niste fabulatii.

1969. Apollo 11 ajunge pe Luna, iar multi ufologi cred ca astronautii americani s-au intalnit acolo cu extraterestri. Comandantul misiunii, Neil Armstrong, dezminte categoric aceasta informatie, in schimb marturiseste ca a vazut si el un OZN, dar cu alta ocazie.

1980. Mai multe OZN-uri sunt semnalate deasupra padurii Rendlesham din Marea Britanie. Nimeni nu contesta acest caz, intrucat martorii oculari erau soldati din doua baze NATO aflate in apropierea padurii. In plus, obiectele au fost inregistrate pe radar.

1984. Regizorul de filme artistice si documentare Jaime Shandera, un pasionat al fenomenului OZN, primeste de la un anonim fotografii de arhiva care-l prezinta pe presedintele american Dwight Eisenhower impreuna cu misteriosul grup Majestic-12.

1987. De-a lungul anului, un adevarat potop de OZN-uri se abate asupra golfului Breeze din Florida, SUA – regiunea fiind apoi declarata capitala mondiala a OZN-urilor. Analize ulterioare arata insa ca marturiile martorilor sunt mincinoase si absolut toate fotografiile trucate.

1990. Multipli martori oculari, inregistrari de radar si doi piloti de vanatoare confirma aparitia unui OZN langa Bruxelles.

1994. In mai multe jurnale de fizica incepe sa fie luata in serios ipoteza conform careia calatoria cu viteze mai mari decat cea a luminii ar putea fi posibila.

2005. Noi OZN-uri sunt raportate in Statele Unite ale Americii, Brazilia si Mexic.

In anii ’50, Departamentul Apararii al SUA a finantat o companie canadiana care urma sa construiasca o farfurie zburatoare „adevarata“, cu tehnologia pamanteana de atunci. Rezultatul a fost VZ-9AV, cunoscut si ca Avrocar, un vehicul-hibrid cu turboreactoare si cu o elice centrala (asemanatoare celei a unui elicopter), care putea atinge, in teorie, 480 km/h. Cand a fost testat, in decembrie 1959, s-a dovedit ca forma de farfurie este foarte instabila, facand aparatul sa se fataie haotic la cativa metri deasupra solului. Canadienii au propus noi designuri si tehnologii pentru Avrocar, dar americanii nu au fost impresionati de acestea si au abandonat proiectul. Ideea a fost revigorata 30 de ani mai tarziu, de catre inventatorul Jack M. Jones, care a creat prototipul Geobat, un vehicul zburator relativ sigur si stabil. Totusi, nimeni nu a reusit pana astazi sa realizeze o farfurie zburatoare capabila de viteza si de miscarile unui OZN.

Suspiciunile si controversele privitoare la celebra baza americana top secret au aparut imediat dupa incidentul Roswell si nu au incetat nici in ziua de astazi.

In desertul Nevada, la 250 de kilometri nord de Las Vegas, se gaseste cea mai bine pazita si mai cunoscuta baza americana. Aici s-au dezvoltat toate proiectele „speciale“ ale US Air Force, printre care cunoscutul avion invizibil F-117A si avionul de spionaj SR-71. Cei mai multi ufologi au convingerea ca in Area 51 a ajuns si epava farfuriei zburatoare impreuna cu cadavrele extraterestre implicate in incidentul Roswell. Sustinuta de-a lungul timpului de numerosi teoreticieni ai conspiratiei, aceasta ipoteza a ajuns bomba de presa in 1989, cand Bob Lazar, un fost tehnician al bazei, a afirmat ca a vazut cu ochii lui noua nave spatiale extraterestre si cadavrul bine conservat al unui nepamantean. Lazar a pus la dispozitia publicului si o serie de fotografii care prezentau disectia unui extraterestru. Dezmintirile oficiale si numeroasele analize independente nu au facut decat sa sporeasca misterul, iar astazi numarul celor care il cred pe respectivul tehnician este egal cu numarul celor care il considera un impostor.

Pana in momentul de fata, nimeni nu a produs o dovada incontestabila si general acceptata a faptului ca nu suntem singuri in Univers. De aceea, a crede sau a nu crede in existenta extraterestrilor este, in cele din urma, o optiune personala, care tine de nivelul de educatie, de imaginatia si de entuziasmul fiecaruia dintre noi. Nu vom incerca sa va schimbam convingerile. Nu intr-un mod radical.

Pentru inceput, ne vom situa pe pozitia de mijloc, a scepticului. Chiar daca nu exista nepamanteni, putem observa ca, incepand cu a doua jumatate a secolului XX, interesul pentru fiintele extraterestre aproape ca s-a transformat intr-un fenomen social – dincolo de miile de „cazuri“ de intalniri de gradul III sau de aparitii de OZN-uri, s-a pus in miscare o adevarata industrie care exploateaza la maximum dorinta noastra de a consuma „alieni“. Miile de carti, de filme si seriale SF, de jucarii, de mesaje publicitare, de jocuri pe calculator, de printuri inseamna, in traducere sociologica, faptul ca extraterestrii sunt veritabile legende comerciale ale secolului XX, iar imaginea lor vinde in draci. Ne-am indragostit de ei, chiar daca le negam existenta, asa cum ne indragostim de personajele din carti. Chestii fictive, dar simpatice (unele dureros de profunde), care ne fac sa visam frumos (sau sa avem cosmaruri) si sa evadam din realitate.
Eu unul, insa, nu sunt sceptic. Nu as avea cum. Alaturi de mii de nebuni, de impostori sau de exaltati, fac parte din clubul select al celor care (cred ca) au vazut OZN-uri si nu mi-e rusine sa afirm asta. Nu va voi plictisi cu povestea mea. E clasica, oricum. Era noapte, era mare si rotund si zbura aiurea. Same old shit.
La ceva vreme dupa ce-mi trecuse entuziasmul initial, am incercat sa analizez mai bine intamplarea si am ajuns la concluzia ca acea aparitie a avut, cel putin in cazul meu, coordonate similare unei revelatii mistice. Ceva mi s-a aratat si m-a facut sa-mi schimb din radacini viziunea asupra Universului. Am citit, candva, intr-o carte confesiunile unui initiat. Descria revelatia asemenea unei nopti profunde in care domneste un intuneric absolut. Apoi, brusc, de niciunde, un fulger urias despica cerul si lumineaza atat de puternic, incat poti vedea Totul, pana in cele mai indepartate zari. Apoi, din nou, se lasa noaptea, insa nu mai ai nevoie de lumina, acum poti merge oriunde, pentru ca acum cunosti toate drumurile. Si in timp ce toti ceilalti sunt orbi si captivi, asemenea celor din pestera lui Platon, tu vezi, printr-un nou simt, in bezna. Asadar, revelatia este un act individual, subiectiv. To the happy few…

Atunci, am incercat sa gasesc o teorie general valabila (si acceptabila) care sa ofere suficiente argumente pentru a avea o pozitie ferma in problema: De ce sa credem mai degraba ca extraterestii exista, decat ca nu exista? (M-am straduit mult si am gasit cu greu raspunsul, desi el e formulat de mai bine de-un secol, fiind o lege elementara in fizica si in astronomie.) Pentru ca Universul este infinit. Iar asta inseamna ca undeva in aceasta infinitate trebuie sa existe atat alte fiinte care-si ghideaza viata dupa instincte si nevoi primare, asemenea animalelor terestre, cat si alte fiinte inteligente, care au constiinta faptului ca exista si a Universului in care traiesc, asemenea noua. Daca astfel de fiinte nu ar exista, atunci infinitul s-ar margini undeva, ceea ce este un nonsens. Aceasta este ipoteza de lucru de la care porneste acest D-files.

M. U.